Recentă apariţie de carte
La Editura Nemira a apărut noua carte a scriitorului Gheorghe Săsărman intitulată „Cunoaştere şi credinţă. Lecturi paralele”: un eseu despre relaţia dintre ştiinţă şi religie, ca şi dintre credinţă şi necredinţă, sub aspect istoric dar şi analitic, punând faţă în faţă argumente pro şi contra, grupate tematic www.nemira.ro/porta-magica/cunoastere-si-credinta-lecturi-paralele–2318.
Cartea se adresează celor care, reflectând asupra propriului destin, îşi pun uneori întrebări neliniştitoare. Cine suntem, de unde venim, încotro ne îndreptăm? De ce există lumea, de ce existăm noi? Ce urmează după moarte, ce sens are viaţa şi ce scop are universul? Dorinţa imperioasă de a cunoaşte a dus la răspunsuri întemeiate pe intuiţie, pe revelaţie, pe raţiune, constituite în mituri, în credinţe religioase, în sisteme filosofice, în discipline ştiinţifice. Sunt oare ştiinţa şi religia două ipostaze îngemănate ale aceluiaşi demers al cunoaşterii, sau se află într-o opoziţie ireconciliabilă? Ne aflăm în pragul unei noi apoteoze a credinţei – sau vom asista, dimpotrivă, la dispariţia religiilor? Sutele de citate şi o impresionantă bibliografie fac din această scriere un sprijin util în confruntarea cu incertitudinile unei cugetări iscoditoare.
Cu ocazia apariţiei, editura i-a luat un interviu în exclusivitate autorului: www.nemira.ro/blog/de-la-cuadratura-cercului-la-cunoastere-si-credinta-de-vorba-cu-gheorghe-sasarman
Avem deasemenea plăcerea să vă invităm, în cadrul următoarei întâlniri a societăţii noastre, la prezentarea acestei cărţi din partea autorului, domnul Gheorghe Săsărman, prezentare care va fi însoţită de analize, comentarii, interpretări susţinute de:
– Gelu Ionescu
– Pr. Ioan-Irineo Fărcaş
– Dan Ciudin