Invitația și prezentarea temelor întâlnirilor cenaclului
după conferința susținută în anul centenarului Marii Uniri, care a avut în loc în cadrul Zilelor Culturii Române din München, avem bucuria și onoarea să-l avem din nou ca invitat pe Prof. univ. Dr. IOAN-MARIUS BUCUR de la Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj care va susține prelegerea Universitatea Babeș-Bolyai în mileniul al treilea: Tradiție și (Post)Modernizare Întâlnirea,…
vacanța de vară se apropie cu pași repezi. Pentru mulți dintre noi această perioadă este un prilej de a citi sau reciti autori sau apariții de carte preferate. În prima parte a întâlnirii vom discuta despre apariții recente de carte ( românești sau străine). În partea a 2-a, fiecare participant va putea spune căteva cuvinte…
Vineri, 28 aprilie 2023 în cadrul cenaclului cultural „Apoziția” din orașul München, a avut loc conform tradiției, întâlnirea lunara din ultima vineri, cu subiectul 101 ani de la nașterea lui Pavel Chihaia, scriitor, istoric de arta medievală și jurnalist, decedat in luna iunie acum 4 ani. În programul ședinței, președintele societății, arhitectul Dan Ciudin a…
în luna februarie 2021, perioadă în care datorită pandemiei nu au fost posibile întâlnirile cenaclului, am anunțat apariția la Editura Școala Ardeleană din Cluj a cărții distinsului nostru prieten, membru al cenaclului și fost președinte al acestuia GHEORGHE SĂSĂRMAN „Alfabetul distopiilor” Cum în acea perioadă nu a fost posibilă lansarea cărții decât în mod virtual,…
în toamna anului trecut (2022), efectuând o călătorie la New York, am avut ocazia să trec în revistă recentele evoluții pe plan arhitectural și cultural care au marcat și punctat imaginea și caracteristicile acestui oraș fără egal. Cu acest prilej vă invit la o plimbare prin oraș, în cadrul căreia în afară de arhitectura recentă,…
în cadrul întâlnirii cenaclului nostru din luna noiembrie a acestui an, ne bucurăm să o avem ca invitată pe bine cunoscuta și buna noastră prietenă ANDREEA UNTARU scriitoare, poetă care ne-a onorat cu prezența ei de nenumărate ori în decursul ultimilor ani. În această seară ne va citi povestirea „Coincidență” parte componentă a unui volum…
ne bucurăm să vă anunțăm reluarea întâlnirilor noastre, care sperăm ca de data aceasta să nu mai fie întrerupte, ca în ultimii ani. În cadrul acestei întâlniri avem onoarea și plăcerea să o avem ca invitată pe scriitoarea, eseista și poeta DIANA RADOVAN care ne va prezenta cartea „Our voices”…
ne bucurăm să vă anunțăm reluarea întâlnirilor noastre, care sperăm ca de data aceasta să nu mai fie întrerupte, ca în ultimii ani. În cadrul acestei prime întâlniri avem onoarea și plăcerea să-l avem ca invitat pe scriitorul JAN CORNELIUS care va citi din cărțile sale „Aventurile unui călător naiv” și „Cum mi-am mâncat masca”…
după lunga pauză datotată pandemiei care ne-a încleștat de mai bine de doi ani (nebiruită încă, din nefericire, așa cum putem constata zilnic), profitând totuși de ameliorarea situației din Germania, ne-am hotărât să reîncepem activitatea propriu-zisă a cenaclului, anume aceea a întâlnirilor lunare. Ne bucurăm să vă invităm la această primă întâlnire, în cadrul căreia…
Haiku, „vers nostim“ în japoneză. O formă de poezie scurtă, poate cea mai scurtă dintre formele de poezie cunoscute. Constă din trei versuri, având un număr fix de silabe, și anume 5-7-5 deci, în total 17 silabe. Datorită dificultăților de a respecta acest construct literar, în poezia haiku occidentală se acceptă și ușoare devieri de…