În perioada 7-24 noiembrie 2023 a avut loc o nouă ediție a Zilelor Culturale Românești în München. Activitățiile culturale au fost organizate de Ge-Fo-Rum (Gesellschaft zur Förderung der Rumänischen Kultur und Tradition e.V.), Filmmuseum München, Apoziția e.V. și Triarte International, cu sprijinul Consulatului românesc din München.
Tema ediției de anul acesta a fost ”Trecut versus Viitor”.
”Viitorul” a fost pus în discuție la o dezbatere despre ”Inteligența articifială în film, literatură și journalism”. Discuțiile moderate de Brigitte Drodtloff la care au participat Medana Weident ( jurnalistă culturală, DeutscheWelle), Veronica Kirchner (jurnalistă, ARTfel De Jurnal), Holger Gutt (producător de film) și Florian Kührer-Wielach (director IKGS și istoric) s-au terminat într-un ton optimist: Inteligența artificială va rămâne o unealtă care v-a susține creația artistică, dar în multe cazuri va fii foarte greu de a distinge ”urmele” acestei unelte. Andrei Preda a susținut un concert la pian (Carl Filtsch – Mazurka Op. 3 Nr. 3; Verdi/Liszt – Rigoletto Konzert-Paraphrase S.434 )
Festivalul Filmului Românesc 2023 (ediția a 17-a) la München s-a încheiat cu un record absolut de audiență. Brigitte Drodtloff: ”Dorim să mulțumim Filmmuseum München, CNC București și Institutului Cultural Român din Berlin pentru ajutorul și sprijinul acordat. Și publicului nostru fidel, care a fost foarte dornic de discuții!”
Iată câștigătorii ediției din acest an a festivalului de film:
Cel mai bun actor: Vlad Ivanov în “Metronom”
Cel mai bun scenariu: Lavinia Braniște pentru “Între Revoluții”
Cel mai bun regizor: Mihai Sofronea pentru „Căutătorul de vânt“
Premiul publicului pentru cel mai bun film de lungmetraj: “Carbon” de Ion Borș
Ion Dumitru a primit un premiu special pentru întreaga sa activitate de o viață.
”Trecutul” a fost sărbatorit prin conferinta ”CONSTITUȚIA DIN MARTIE 1923 Reinventarea României după Marele Război?”, moderată de președintele Apoziției Dan Ciudin. Prezentarea susținută de domnul profesor dr. Ovidiu Buruiană se poate descărca mai jos.
Evenimentul care a marcat încheierea ”Zilelor Culturale Românești” a fost organizat de Apozitia cu sprijinul Consulatului român din München și echipa GeFoRum.