Ștefan Moscu este un pictor și sculptor român, născut în 1982 la Avrig ( județul Sibiu ). A studiat arta și restaurarea tablourilor la Facultatea de Istorie și Patrimoniu din cadru Universității Lucian Blaga Sibiu. În vara lui 2017 a avut o expoziție personală de pictură „Overexposed” în München, la Galerie am Maxmonument. Lucrările tânărului artist au fost expuse în SUA, Belgia, Germania, Cipru, Marea Britanie sau Slovacia.
„În cercetările mele, intenționez să deconstruiesc realitatea, basmele, fotografiile vechi care descriu cultura copilăriei și a adulților într-un discurs care provoacă paradigmele politice, economice, sociale și tehnologice existente.”
Stefan a avut amabilitatea de a ne răspunde la câteva întrebări:
Pe pagina de web, te definești ca “visual artist”. Ce vrea să însemne asta?
Înseamnă că lucrez cu medii ce țin de vizual, pictură și sculptură, în principal.
Pasiunea pentru artă este moștenită sau dobândită la scoală?
Talentul este moștenit de la tatăl meu, tehnica este cizelata prin școala, iar pasiunea pentru arta s-a dezvoltat de-a lungul timpului.
O temă des folosită de tine în lucrări este copilăria. Este acea perioadă trăită „acum”, văzută de actorul principal, sau e cea văzută din exterior?
Cred ca tema copilăriei le include pe ambele, e mai degrabă despre stări ce țin de anumite momente din copilărie.
De unde procuri lemnul? Încerci să îi afli „istoria”?
Lemnul ( materia primă ) îl procur din depozitele de specialitate. Nu are în spate o așa zisă “istorie”. Nu mă concentrez pe istoria materialului, ci mai degrabă pe compoziție, subiect și tehnică.
Ai petrecut mult timp realizând restaurări. E mai ușor să repari „ceva”, decât să creezi?
Fără îndoială e mai ușor să creezi decât să restaurezi, cu toate ca și în creație apar blocaje. Atunci când restaurezi ești obligat să respecți regulile restaurării, pe când atunci când creezi, ai o libertate mult mai mare. Asta este și unul din motivele pentru care în ultimul timp nu mai fac restaurare.
În majoritatea lucrărilor prezentate în expozițiile din ultimii ani lipsește tema satului. Nu se ”vinde”? Sau satul e mai greu de prins în material?
În primul rând, nu creez cu scopul de a vinde cu orice preț. De obicei, aleg un subiect care mă interesează și îl dezvolt, îi dau formă și apoi îl expun/vând. Subiectul satului nu prezintă interes pentru mine.
Ești în căutarea unui stil anume sau ai găsit un curent artistic care te definește?
Nu sunt în căutarea unui stil anume, mai ales pentru că îmi place să am libertatea de a migra stilistic dacă simt nevoia. Cu timpul, probabil, mă voi regăsi mai mult într-un anume stil, dar deocamdată pictez într-un fel în care îmi place și simt că pot exprima ceea ce vreau, experimentez pe parcurs și rămâne de văzut unde voi ajunge.
Te simți împlinit profesional?
Da, după mulți ani de munca sunt într-un punct în care mă simt ok profesional, îmi câștig existența pictând și sculptând, dar în plan artistic cu siguranță mai am mult de lucrat.
Care sunt obstacolele pe care le întâmpini în producerea și expunerea lucrărilor?
Probabil cel mai mare inamic este timpul. Simt că, deși sunt aproape zilnic în atelier, există și mulți timpi care par morți, în care trebuie să gândesc subiectul, compoziția și cam ce aș vrea să iasă la final, iar toate acestea durează și nu se văd concret decât abia dupa ce lucrarea e finisată. Nu am realizat destule sculpturi pe cât mi-aș fi dorit. Iar legat de obstacolele în privința expunerii, acum principalul obstacol e pandemia de COVID, din cauza căreia mi s-au anulat deja două expoziții ce urmau să aibă loc în Belgia.
Surprinzi degradarea în diferite stadii. E un semnal de alarmă că cineva/ceva are nevoie de atenție sau e un semn că cineva/ceva trebuie înlocuit?
Nici una, nici alta. Teme degradării se regăsește în picturile mele pentru simplu fapt că face parte din viață, e inevitabilă și face povestea dintr-o pictură să fie mai sinceră.
Spuneai mai sus că timpul este inamicul tău numărul 1. Asta te determină să dai cât mai multă greutate fiecărei lucrări terminate?
Desigur. Încerc să pun cât mai multă substanță în lucrările realizate.
Îți place să faci expoziții singur sau te implici în proiecte artistice care reunesc lucrări de la mai mulți artiști?
Cel mai bine este ca un artist sa aibă solo show-uri, adică expoziții personale în care toata atenția este concentrată exclusiv pe un singur artist, însă și expozițiile colective pot aduce plusuri din mai multe puncte de vedere. Eu le-am făcut pe ambele și n-am nici o problemă în a mă implica în proiecte colective, deși le prefer pe cele personale, desigur.
De la ce artist contemporan ai avut cel mai mult de învățat? Sau care e cel pe care îl admiri mult?
Sunt mai mulți, e greu să numesc unul singur. Francis Bacon și Lucian Freud sunt doi dintre favoriți.
