Doamnelor, domnișoarelor si domnilor
Mă aflu în ianuarie 2022, luna în care împlinesc 99 de ani, luna în care în 1948, imediat după abdicarea forțată a regelui Mihai din decembrie 1947, am hotărât să mă alătur românilor care se aflau deja peste hotare și să mă dedic luptei pentru păstrarea adevărului istoriei, pentru libertate, democrație si onoare!
Acum când împlinesc aceasta vârstă venerabilă doresc să vă dezvălui secretul meu!
Dacă aproape 70 de ani am fost activ la microfoanele Vocii Americii și Europei Libere, viața mi-am început-o ca ofițer de carieră. Dat afară din armată de regimul comunist, anchetat și închis, am luat drumul pribegei până când am ajuns în cele din urmă în America, unde am început o nouă, durabilă și nobilă carieră.
Scurt timp după aceea, în 1951, am fost angajat la postul de radio Vocea Americii unde am avansat de la poziția de crainic, la cea de șef al departamentului românesc. Din momentul în care am luat conducerea principalului program politic (și nu numai), am început emisiunea salutându-mi ascultătorii cu ,,Doamnelor, domnișoarelor si domnilor, bine v-am găsit la Programul politic prezentat de Dan Mircescu,, pseudonimul pe care îl aveam atunci. După câteva emisiuni mi-am dat seama că spun ascultătorilor cuvinte de bun venit la programul meu, dar că la sfârșit lipsea ceva și anume că nu le mulțumeam ascultătorilor mei pentru audiența. Am început să caut printre urări și printre expresii deosebite, cum să îmi închei programul și m-am oprit asupra binecunoscutului, românescului și foarte nimeritului în cazul de față ,,Să auzim numai de bine!,, – o urare cât se poate de potrivită pentru o țară sătulă de elogiile nesfârșite la adresa ,,celui mai iubit conducator ,, – sătulă de exagerările realizărilor ,,nerealizate,, din diverse domenii, ș.a.m.d. De fapt, simțeam și stiam că oamenii ar fi dorit să audă ,,numai de bine ,, sau măcar ,,de bine,, în ceea ce privește soarta și țara lor, cum de altfel, ei iși doresc acest lucru și astăzi, oriunde s-ar afla!
Ceea ce la început a fost un salut, cu care încheiam mereu optimist programul meu, a devenit foarte repede exprimarea unui sentiment de a fi cât mai aproape de sufletul celor de acasă și de al celor din exil. Odată cu aceasta am început să observ și să simt cum ceva asemănător începuse să cuprindă gândul și sufletul ascultătorilor.
Când am plecat de la Vocea Americii și am trecut la Radio Europa Liberă și când Dan Mircescu a început să prezinte același program cu numele său adevărat – Mircea Carp -, am luat cu mine și acest drag ,,Sa auzim numai de bine!,.
Aș vrea să precizez că nu este un salut inventat de mine, patentat sau închiriat, și nici împrumutat, ci un salut vechi de când lumea si pământul provenit din cultura străveche românească. Pe mine acest salut însa m-a însoțit aproape 70 de ani la microfoanele Vocii Americii și Europei Libere, cât și de fiecare dată când, mai târziu, când încheiam programele, interviurile, discursurile și articolele mele. L-am folosit întotdeauna fără excepție, chiar și atunci când am transmis de pe aeroportul Otopeni reportajele pentru Vocea Americii, cu prilejul vizitei in Romania a președintelui Americii, Richard Nixon, in 1969.
Mai precizez că poate acest ,,Sa auzim numai de bine!,, nu s-a concretizat acum 33 de ani, așa cum s-a dorit de către toata lumea, dar, oricum mă încumet să spun că a fost un început și că a depins, depinde și va depinde întotdeauna de fiecare dintre noi să facem în așa fel ca să auzim în fine, că… ,,am auzit numai de bine,,!
Așadar nu-mi rămâne decât să închei cu : Doamnelor, domnișoarelor si domnilor, să auzim și în continuare numai de bine!
Mircea Carp
28 ianuarie, 2022, München