Alina Radu este o artistă și sculptoriță română. A studiat la Facultatea de Artă și Design din Timișoara. În prezent locuiește și lucrează la Berlin. „Secolul XXI” ( expoziția deschisă acum la galeria LiTE HAUS din Berlin ) este o declarație despre ce au devenit oamenii și care vor fi consecințele lor asupra naturii. Sculpturile ei comentează problemele noastre sociale cu ajutorul fețelor creaturilor fără grai. Nu pot urla pericolul sau nu pot lupta împotriva schimbărilor climatice: sunt INSECTE – asemeni roboților minusculi care își cunosc scopul pe planetă mult mai bine decât noi, oamenii. Creați … pentru colonizare, … pentru polenizare, … pentru a deveni aliment. Un univers plin de diversitate, de forme și de culori care au un scop în natură.
Pe pagina personală ( alinaradu.art ) ea declară: „Din pasiunea mea pentru sculptură și dragostea mea pentru natură s-au născut lucrările de artă. Atrasă de texturi naturale, forme, culori, simplitate și unicitate, mi-am dezvoltat propria tehnică de lucru, folosind elemente găsite în natură și păstrându-le în straturi de rășină. Amestecând imperfecțiunea și nesiguranța naturii umane, cu perfecțiunea și detașarea naturii, la fel ca asamblarea unui puzzle de onestitate și adevăr, arta mea a început să crească.”
Alina a avut plăcerea să ne răspundă la câteva întrebări:
Fiecare lucrare prezentă în expoziție (Secolul XXI ) atacă o temă bine definită. Care din aceste teme crezi că este cea mai importantă pentru societatea actuală?
Așa este, fiecare lucrare atacă și evidențiază în mare parte probleme majore și grave ale societății zilelor noastre, precum corupția, adicția, depresia, poluarea, etc. – cu excepția a două lucrări – „Activism” (activism) și „Hope” (speranță), cele două flori menite să aducă totuși o urmă de încredere în viitor. Dintre problemele grave nu aș putea spune că una poate fi mai importantă decât alta deoarece fiecare sunt extrem de majore și distrugătoare în felul lor, dar optimismul meu spune că lucrarea „Hope”, simbolizând speranța este cea mai importantă pentru societatea actuală .
Materialele folosite de tine sunt luate din pădurile din jurul Berlinului. Mesajele lucrărilor se doresc a fii însă universale. Ar fi arătat altfel aceste lucrări, dacă locuiai in Timișoara sau în Atena de exemplu?
Cu siguranță ar fi arătat altfel, în funcție de diverse posibile materiale oferite de natură din alte potențiale locuri ale lumii. Berlinul însă este foarte bogat în parcuri și păduri și are o selecție de foioase si conifere din care îmi aleg cu grijă materialele. Dar mi-am procurat și din România, în special din partea de nord a tarii, diferite conuri de brad dar și licheni, pentru viitoarele mele proiecte.
Mi-a atras atenția lucrarea „War poetry”. Exprimă poezia mai bine decât sculptura ideea războiului mut?
„War poetry” poate reprezenta atât ideea războiului mut, dar în viziunea mea lucrarea face referire la toți cei care nu au primit o șansă reală la viață, la un viitor, în a-și dezvolta un talent sau în a-și urma visele datorită războaielor; copiii în special, nevinovații cărora le-au fost tăiate aripile datorită unor conflicte politice. Este vorba despre poezia nescrisă a acestor copii, zborul viselor, potențialului lor, chiar și al vieții.
Actuala criză generată de coronavirus a avut imense consecințe negative economice și sociale. Găsești și aspecte pozitive din această situație( de ex. poluare redusă, … )?
Sigur că acest virus este o tragedie pentru noi toți, dar sunt și părți bune în ceea ce privește natura; planeta are timp pentru regenerare, o „pauză” bine meritată pe care nu a mai avut-o de la revoluția industrială și până acum.
Te-ai mutat in Berlin relativ recent, in 2013. Cum te-ai acomodat? Cum ți se pare „scena artistică locală” în comparație cu cea din Timișoara? Mai dinamică, mai ușor de penetrat? Sunt berlinezii mai receptivi la „propunerile” tale?
În Berlin m-am acomodat repede, fiind un oraș primitor și multicultural. Despre scena artistică locală aș putea spune că este „cu de toate”, de la artă de foarte bună calitate și concepte artistice impresionante până la „chiar orice se poate numi artă”. În Timișoara, după părerea mea arta este mai serioasă și mai bine catalogată ca artă, pe când scena artistică din Berlin este foarte flexibilă, orașul fiind mult mai mare și având enorm de multe spații pentru desfășurarea artistică. Arta mea este foarte bine primită iar după această primă expoziție personală, vor mai urma noi expoziții și proiecte.
Care sunt obstacolele pe care le întâmpini în producerea și expunerea lucrărilor?
Singurul obstacol ar fi să nu rămân fară anumite materiale din natură (conuri de brad, căpacele de ghindă, etc), care necesită un anumit sezon pentru a fi culese, iar apoi să fiu nevoită să aștept încă un an pentru a le procura la timp.
Ai o poveste preferată ca artist pe care ar dori sa ne-o prezinți?
Da, o poveste tristă și amuzantă, anul trecut pisica unei prietene, rămasă în grija mea timp de câteva zile mi-a distrus o lucrare. Desigur vina a fost a mea că nu am pus lucrarea într-un loc mai sigur și nici nu am prevăzut curiozitatea pisicii. 🙂
Folosești diverse materiale precum ar fi: lemn exotic, conuri de brad, rășină dar si scoici sau pietricele. Ai totuși un material preferat?
În timpul Universității de Arte din Timișoara am învățat să lucrez cu toate materialele, de la piatră, metal, lemn, rășină și până la alte materiale auxiliare, fiecare material având frumusețea lui, dar materialul meu favorit a rămas lemnul.
Vernisajul „Secolul XXI” rămâne deschis până la data de 6 iunie 2020.
